Nu trebuie să fii olimpic la română sau tocilar ca să punctezi bine la jocul de Scrabble, dar trebuie să ai un vocabular măcar decent. Dacă te pricepi la rebus sau faci integrame, cu siguranță te va ajuta să joci Scrabble, pentru că ai mintea antrenată să lucreze cu cuvinte.
Scrabble este un joc logic cu litere asemănător cuvintelor încrucișate. Jocul a apărut în SUA și la origine se numea Lexico, dar este menționat și sub numele de Criss Cross. Mai jos descoperă scurta istorie a apariției jocului de Scrabble.
Cum a apărut jocul de Scrabble?
A fost lansat de arhitectul Alfred Butts, în 1931. Pentru că prezenta interes, jocul a fost redesenat și redenumit Scrabble în 1948. A fost vândut pentru prima dată în Marea Britanie în 1954, unde s-a bucurat de mare succes la public.
În următorii ani a fost vândut în diferite limbi ale lumii, inclusiv Braille. În 1973, în Statele Unite s-au organizat turnee de Scrabble. Apariția internetului a permis popularizarea jocului și online. În 2005, Scrabulous, o versiune online neautorizată a Scrabble, a fost lansată, iar doi ani mai târziu a debutat pe site-ul de socializare Facebook.
Hasbro, proprietarul drepturilor Scrabble în America de Nord, a acționat în instanță creatorii Scrabulous. Astfel, Rajat și Jayant Agarwalla au lansat în 2008 Word Scraper, un joc asemănător. Facebook a dezactivat Scrabulous și a ordonat redenumirea site-ului online pe care apărea jocul. Hasbro a lansat și jocul oficial Scrabble disponibil prin Facebook, iar acum poți accesa Scrabble GO, pe Facebook sau din aplicație.
Dacă accesezi butonul de joc, ajungi la o aplicație pentru mobil, o variantă actualizată, interactivă, dar care se joacă contra cost. Jocul se joacă contra cost din aplicație, dar nu cu mize de joc, cum se întâmplă, de exemplu, la jocurile ca la aparate, ci se plătește un abonament lunar.
Poți să joci Scrabble online?
Sunt foarte multe variante de Scrabble online, pe care le poți juca din browser și din aplicație, pe mobil. Nu toate variantele de joc online sunt gratuite, nici aplicațiile. Site-urile gratuite sunt încărcate de reclame și nu au aceeași viteză de reacție.
Pe cele mai multe dintre site-uri, fie că sunt gratuite sau nu, trebuie să-ți faci un cont de jucător și să-ți alegi o poreclă ca la jocuri de noroc. Vestea mai puțin bună este că sunt puține variante de Scrabble online în română, mai ales din browser.
Găsești un site pe care poți juca live, cu trei competitori reali, dacă invitația ta la joc primește răspuns. Sunt mai multe aplicații pentru mobil cu Scrabble în română, inclusiv Scrabble Go, dar și Word Master în română, aplicația Cuvinte minuni: vocabularul sau aplicațiile Joc de cuvinte și Picnic Cuvânt.
Cum se joacă Scrabble
Indiferent că vorbim despre jocul american sau Scrabble online în română, se joacă în doi, trei sau patru jucători, cu vârsta mai mare de 10 ani, pe o tablă de 225 de pătrate. Jucătorii au la dispoziție 100 de piese cu litere de la A la Z, iar la începutul jocului trag șapte piese din recipientul cu piese.
Se reînnoiește rezerva după fiecare tură în care se afișează cuvintele. Piesele cu litere se extrag la întâmplare, nu pot fi alese, deci sunt secrete. Jucătorul vede doar acele piese cu care s-au format cuvinte pe tabla de joc și ale lui.
Fiecare piesă cu literă este imprimată cu o valoare de punct. Valorile sunt diferite pentru fiecare literă, aproximativ corespunzătoare frecvenței de apariție în cuvintele din limba română. Cuvintele sunt punctate prin adunarea punctelor literelor, ca în tabelul de mai jos.
După ce se împart literele fiecare jucător va încerca să formeze cuvinte pe care le afișează pe tabla de joc. Poți să te legi cu literele tale, de o literă din cuvântul afișat a altui jucător, și să formezi un cuvânt. Aici intervine atenția și perspicacitatea jucătorului.
După fiecare afișare, se adună punctajele literelor, înmulțite cu oricare dintre cele 61 de pătrate premium care pot fi acoperite: literă dublă, literă triplă, cuvânt dublu și cuvânt triplu.
Reguli Scrabble
Conform regulilor Scrabble, etalarea literelor este posibilă atât pe orizontală, cât și pe verticală. Se înregistrează scoruri mai mari prin formarea a două sau mai multe cuvinte care se întrepătrund în același timp. La sfârșitul jocului, când un jucător nu are piesele necesare sau tabla este blocată, jucătorul care a marcat cel mai mare număr de puncte este câștigătorul.
- Cum se alege primul jucător: se extrage câte o piesă din recipient, cine are piesa cea mai aproape de litera A, începe jocul.
- Schimbul de piese: un jucător poate să schimbe una sau toate piesele, cu condiția să nu le expună, și să tragă piesele la întâmplare, nu la alegere.
- Poți spune Pass: dacă nu are litere cu care să poată forma un cuvânt, chiar dacă a schimbat, jucătorul poate să zică Pass. Dacă doi jucătorii zic Pass unul după celălalt, jocul se încheie.
- Plasarea primului cuvânt: primul cuvânt se formează pe verticală sau orizontală, din pătratul central, marcat pe tablă.
- Cuvinte permise: pot fi formate oricare dintre cuvintele din dicționar. Nu se folosesc cuvintele care, conform gramaticii române, se scriu cu literă mare (ex, nume de țară). Pot fi folosite cuvinte adoptate din alte limbi, dar nu cuvinte pe care nu le folosim frecvent în limba română (ex, poți folosi weekend, nu poți folosi glass). Nu poți schimba poziția cuvintelor pe tablă după ce le-ai etalat
- Calcul punctelor: se adună punctajele literelor folosite, înmulțite cu valoarea pătratelor speciale, conform inscripției. Nu se calculează punctele deja etalate, dacă te-ai lipit de cuvântul altui jucător. Dacă litera adăugată a nimerit pe un pătrat inscripționat Cuvânt Dublu, atunci se adună și punctele dublate din acel cuvânt. Dacă cuvântul tău acoperă 2 pătrate care au rol multiplicator, se iau în calcul amândouă.
- Puncte bonus: dacă ai afișat din prima un cuvânt cu toate literele de pe tabla ta de joc, primești 50 de puncte bonus
- Sfârșitul jocului: un joc se finalizează când s-au tras toate piesele și nu mai pot fi realizate cuvinte.
- Valorile literelor neutilizate: valorile rămase jucătorilor sunt totalizate și scăzute din scorurile acestora.
Jocul original online Scrabble folosește aceleași reguli ca și cel pe care îl joci alături de prieteni. La jocul online punctajul se ține electronic, dar când joci cu prietenii ai nevoie de un pix și o foaie de hârtie. Este și o variantă de Scrabble în combinație cu Solitaire online pe care ai putea să o încerci, care se joacă din aplicație.
Întrebări și răspunsuri
Jocul Scrabble a fost inventat acum mai bine de 80 de ani și, cu toate că a mai pierdut din popularitate, nu s-a pierdut de tot din memoria colectivă. Jocul online cu jucători reali este mai greu de dus până la capăt, așadar cel mai bine este să-l joci alături de prieteni, copii sau părinți.